Ce spune Teodorovici despre înghețarea impozitelor pe proprietate

Ce spune Teodorovici despre înghețarea impozitelor pe proprietate
Publicat: 14/05/2019, 18:18

„România este pe un loc foarte jos la nivel european în ceea ce privește taxa pe proprietate. Aici trebuie să discutăm o astfel de propunere, care sunt eventualele avantaje, care ar putea fi eventualele dezavantaje,din punct de vedere bugetar, ca și impact în economie. Sunt adeptul acestor abordări, efectelor de runda a doua, pentru că aceasta trebuie să fie abordarea corectă a unui ministru de Finanțe, nu neapărat al efectelor de runda I, care întotdeauna au un impact negaativ, dar dacă urmărești din perspectivă e posibil ca o măsură care pare la prima vedere nu tocmai apropiată ca și logică, totuși poate avea efecte foarte bune în anii care urmează. Se analizează și această posibilitate”, a afirmat Eugen Teodorovici, marți la finalul ședinței de Guvern.

Reacția ministrului de Finanțe vine în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că vor fi luate măsuri pentru programul „Prima Casă” pentru ca creditul să fie luat și rambursat în condiții mai avantajoase, fiind discuții despre rate fixe. El a precizat că este avută în vedere și înghețarea impozitelor pe proprietate până în anul 2040.

Liderul social-democraților a adăugat că au fost discuții cu Guvernul pentru ca eliminarea impozitelor la subvențiile agricole.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?